twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Biblioteca începe înscrierile la CLUBURILE GRATUITE din cadrul programului 'Raftul cu inițiativă'


Pe 27 și 28 octombrie 2014 va avea loc la Centrul de Formare al Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea cursul de Managementul voluntarilor pentru bibliotecarii din județul Vrancea selectați ca parteneri în programul de voluntariat BiblioPovestașii. Cei 7 bibliotecari din Adjud, Odobești, Panciu, Mărășești, Broșteni, Gugești și Homocea vor învăța, alături de colegii de la Biblioteca Județeană, cum să lucreze mai eficient cu voluntarii dar și cum să deruleze programe de voluntariat care să pună în valoare atât biblioteca publică dar și, oamenii din comunitățile lor care doresc să desfășoare activități de voluntariat.

Toate cele 7 biblioteci vrâncene selectate vor derula aceleași activități ca și Biblioteca Județeană Vrancea în perioada noiembrie 2014 – iunie 2015, în programul de voluntariat BiblioPovestașii, care face parte din proiectul național național „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” implementat de Pro Vobis în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).
Pentru că unul din obiectivele acestui program de voluntariat este crearea de servicii noi de bibliotecă pentru comunitatea vrânceană, începem înscrierile pentru următoarele cursuri oferite gratuit de către voluntarii din programul de voluntariat BiblioPovestașii și care încep în luna noiembrie. Aceste cursuri vor continua până în luna mai 2015 și se vor forma mai multe grupe, în ordinea înscrierilor, pentru fiecare curs planificat.
Înscrierile se fac personal la sediul Sălii de lectură din str. Maior Gheorghe Sava, nr. 4 și detalii pot fi obținute la telefonul 0237/231161. Persoane de contact: Margareta Tătăruș și Nicoleta Oprișan, coordonatorii programului de voluntariat.
Cursuri luna noiembrie 2014:
1.    Curs de limba engleză pentru copii între 4 și 6 ani – 8 locuri. Cursul va începe pe 10 noiembrie 2014, va avea 6 întâlniri, o dată pe săptămână, în fiecare luni, de la ora 17.00 la 18.00. Ana Maria Munteanu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani va fi voluntara bibliotecii care îi va învăța pe cei mici să descopere prin joc și carte, tainele limbii engleze.
2.    Curs de fotografie începători pentru tineri și adulți – 12 locuri. Cursul va începe pe 10 noiembrie 2014, va avea 6 întâlniri, o dată pe săptămână, în fiecare luni, de la ora 16.00 la 18.00. Sorin Marius Ion, fotograf, va fi voluntarul bibliotecii care îi va învăța pe cei care au ca pasiune fotografia, cum să-și cunoască aparatul foto, care sunt tehnicile de fotografiere dar și despre editarea fotografiilor realizate.
3.    Cursul de italiană conversațională pentru începători – 10 locuri. Cursul va începe pe 4 noiembrie 2014, va avea 6 întâlniri, o dată pe săptămână, în fiecare marți. Orele vor fi stabilite în funcție de cerințele grupului. Marilena Șerbănuț, trainer,  va fi voluntara bibliotecii care îi va învăța pe doritori cum să converseze în limba italiană.
4.    Cursul de engleză conversațională – nivel mediu și avansat – 10 locuri. Cursul va începe pe 5 noiembrie 2014, va avea 6 întâlniri, o dată pe săptămână, în fiecare miercuri, de la ora 17.00 la 18.30. Marilena Șerbănuț, trainer,  va fi voluntara bibliotecii care îi va învăța pe doritori cum să converseze în limba engleză.
5.    Cursul de inițiere în terapii energetice – 15 locuri. Cursul va începe pe 7 noiembrie 2014, va avea 7 întâlniri, o dată pe săptămână, în fiecare vineri, de la ora 16.00 la 18.30. Camelia Gonciar, trainer dezvoltare personală și terapii energetice va livra acest curs care se adresează tuturor celor care vor să afle mai multe despre terapiile energetice, cauzele spirituale ale bolilor sau despre relațiile familiale.
6.    Cursul de handmade copii între 9 și 12 ani – 10 locuri. Cursul va începe pe 11 noiembrie 2014, va avea 6 întâlniri, o dată pe săptămână, în fiecare marți, de la ora 16.00 la 18.00. Bianca Bălan, elevă la Liceul de Arte ”Gh. Tattarescu” Focșani, va fi voluntara bibliotecii care îi va învăța pe cei mici cum să creeze diferite obiecte din materiale diverse pentru ocaziile speciale din viața lor.
Vă așteptăm cu drag și, împreună, să facem pARTE din CARTE!