twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Expozitie '10+1' @ Galeriile de Arta Focsani


Expozitie '10+1' 
Joi, 22 ianuarie 2015, ora17:00

Zece plus unu 2015
Constituită deja ca un ciclu expoziţional anual, centrat de taberele de creaţie din pitorescul spaţiu al Vrancei, condensat în compendiul peisagistic de la Lepşa, care sintetizează în economia lui aspră diversitatea şi chiar opulenţa regiunii montane, tabăra de creaţie a avut de la început regimul unei reuniuni între artişti legaţi de aceeaşi perspectivă asupra raportului dintre actualitatea demersului artistic şi, pe de altă parte, asupra tradiţiei ca un şir neîntrerupt de schimbări, rupturi şi recurenţe stilistice ce pot fi apelate de poziţii estetice diferite de la conceptualismul specific artei româneşti, dependent de materialitate şi concret la soluţiile abstract informale sau riguroase, la un abstracţionism simbolic şi la variante de realism mai mult sau mai puţin mimetic. 

Acest mimetism poate fi la rândul său adresat fie lumii naturale (filtrate deja cultural) fie obiectului artistic. Aşadar, cum remarcam şi în cazul altor ediţii, reuniunea artiştilor selectaţi dintre participanţii la expoziţiile de artă contemporană, derulate cu reguralitate la Focşani, nu are ca scop sau preocupare reafirmarea peisagismului ca direcţie tematologică majoră, chiar dacă mulţi dintre ei sunt interesaţi de peisaj. Scopul acestor reuniuni într-un spaţiu privilegiat prin izolarea sa, prin solitudinea într-un context natural fabulos, este libertatea opţiunii catalizate de regimul colocvial, centrat pe problematicile teoriei de artă contemporane, şi pe preocupările de atelier, pe problemele curatoriatului actual şi a manageriatului de artă. 

Rezultatul timpului petrecut în acest mod este, în cazul acestei ediţii, o meditaţie concretizată imagistic asupra celor mai recente teme propuse de expoziţiile organizate la Focşani - corpul uman, ca semn simbolic sau concreteţe calofilă, aportul patrimoniului arheologic, percepţia/investitura fantastică/simbolică a elementelor realităţii, prezenţa latentă a sacrului, subiectul creator ca prezenţă concretă şi ca energie interioară, ca referinţă la complexitatea sinelui şi deschidere spre dimensiunea psihică. 

Peisajul ca o latenţă într-un fundal al memoriei vizuale susţine încărcătura emoţională a imagisticii abstract-lirice, eliberate de coincidenţa cu palierele asemănării, aşa cum le formulează Liviu Nedelcu, în compoziţia sa gestuală, intens dinamică şi cu accente cromatice puternice şi în lucrările de un dinamism mai reticent, încă controlat de remanenţele topicii spaţiale a peisajului ale Mariei Balea cu cromatica lor rece şi cu dominantă întunecată. O provocatoare juxtapunere de mimetism aplicat. 

Pe detalii de mare fineţe şi abstracţie minimalistă adânceşte ermetismul cultivat de Onisim Colta. Jocul cu semnele lipsite de portanţă semantică explicită conferă substanţă culturală unor lucrări cu câmpuri conotative mai complexe, reiterând teme. Reliefate de acest fundal ce le integrează unui flux referenţial impregnat de istorie şi mitologie ca, în cazul lucrărilor lui Gheorghe Anghel, cu erotismul lor sublimat simbolic sau semnalează izomorfismul cu arhitecturile sacre arhaice, cu semnele scrierilor lor misterice pierdute, cum funcţionează în construcţia din blăni de lemn a lui Titi Ceară.

Figura umană angajată în diverse situaţii între mit şi cotidianul plat oferă câmpul tematic cel mai frecventat de artiştii găzduiţi în 2014 la Lepşa. Liviu Mocan regăseşte, în compoziţia sa în metal, sensul profund al identificării dintre statura verticală umană şi Scara ca semn ascensional din simbolica creştină (dar deja semnalată în civilizaţii mult anterioare, pentru care ziguratul sumerian este un exemplu). Acest registru simbolic înrădăcinat în şi traversând istoria culturală apelează o altă lucrare a sculptorului, care reprezintâ un carnasier cu corpul presărat cu pete luminoase, aluzie la proiecţia în bestiarul familiar în figurile celeste ale constelaţiilor, pe care se bazează miturile fondatoare zonale, areal tematic în care se înscrie şi scultura lui Ion Zderciuc, reprezentând şarpele, figură de maximă portanţă simbolică în culturile carpato-danubiene. 

Temele persistente în marile culturi şi religii ale lumii hrănesc imaginarul actual, chiar suportând mereu noi investiri, uneori chiar opuse celor fixate de tradiţie, aşa cum propune îndrăzneaţa versiune de Pieta semnată de Mircea Roman, în care abandonarea condiţiei de puritate virginală a femeii maternale, care plânge eroul ucis, delocalizând istoric acţiunea. O altă reprezentare feminină într-o postură de orizontalitate alertă, legată ca motiv de ciclurile din anii ‚80 ale sculptorului, susţine această libertate interpretativă. Un registru afectiv mai temperat domină imaginile unui cuplu animat de o solidaritate discret erotică surprinse de Florentina Voichi. Cele patru ipostaze de autoportret ale lui Valeriu Mladin, într-un registru cromatoic întunecat, revin referenţial la sondajele autoanalitice celebre din iconografia universală, urmând demersul cunoscut de raporttării la modelele autoritare ale istoriei imaginii. 

Dacă situaţiile puse în scenă de artiştii deja prezentaţi urmăresc destine paradigmatic individuale, generalizată la nivelul infinit repetabil al destinului uman, naraţiile lui Ghenadie Jalbă desfăşoară scene cu o multitudine de personaje, fără un sens pertinent, o confuză vitalitate de masă reprezentativă, reprezentativă pentru societatea contemporană.