Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea primeşte donaţii importante în proiectul Cărţi pentru Canada din partea comunităţii vrâncene.
Donatorii sunt instituţii şi persoane fizice care au contribuit cu exemplare proprii (donate de autori), cărţi din biblioteca personală şi titluri reprezentative pentru memoria locală.
Un număr considerabil de volume a fost oferit de scriitorii vrânceni, care şi-au donat creaţiile proprii cu autografe personalizate, pline de emoţie şi sentiment. De remarcat este donaţia scriitorului Petre Abeaboeru, care a oferit cărţi în valoare de 500 RON din operele sale recent publicate.
Asociaţia personalului didactic „Simion Mehedinţi” şi Editura Terra Focşani au adăugat la rândul lor aproximativ 20 de titluri din memoria locală.
Două parohii din Focşani, respectiv Pr. Bran Eduard-Daniel – Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” şi Pr. Giorgică Vatră - Parohia Sf. Andrei, au oferit aproximativ 100 de titluri de carte religioasă şi de învăţătură creştină-ortodoxă.
O donaţie impresionantă vine din partea Prof. Irina Bicescu - Colegiul Naţional “Unirea” Focşani, care a oferit bibliotecii aproximativ 400 de titluri din biblioteca personală. Este una dintre cele mai valoroase donaţii personale din ultimul an, care va întregi atât colecţiile Bibliotecii Judeţene cât şi pe cele ale noii biblioteci din Montreal, Canada.
"Campania a evoluat conform aşteptărilor şi în timp foarte scurt. Nu avem decât două săptămâni de când am demarat proiectul şi deja s-au strâns peste 700 de cărţi. Cele donate până acum sunt aproape toate noi. Oamenii au oferit exemplare din biblioteca personală dar foarte mulţi au preferat să cumpere şi o carte nouă. Este într-adevăr un gest de apreciat pentru care se cuvin, încă o dată, calde mulţumiri." (director Teodora Fîntînaru).
Director: drd. Teodora Fîntînaru
Relaţii Publice: bibl. Maria - Cristina Olaru