Asociaţia Potpourri reprezentată de preş. Anamaria Cătănoiu şi Olga Unguru a participat la întâlnirea interactivă cu tema „Valori şi non-valori: metode non-formale de prevenire a delincvenţei juvenile”.

Organizată de către Direcţia de Tineret Vrancea, respectiv Lia Cazacu - expert de tineret, în parteneriat cu IPJ Vrancea, reprezentat de Monica Manolache, subcomisar în cadrul Compartimentului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii, şi – întâlnirea s-a desfăşurat la Centrul de Tineret şi a avut ca invitaţi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, reprezentat de Costel Constandache-şef serviciu şi Carmen Stănculea. Participanţi au fost tineri de la Consiliul Judeţean al Elevilor şi din mai multe şcoli şi licee din Focşani,

În cele aproape două ore de prezentări şi discuţii libere, participanţii au încercat să găsească soluţii non-formale de a preveni delincvenţa juvenilă, atingând problemele cu care societatea noastră se confruntă: lipsa comunicării, implicarea şcolii, educaţia copiilor şi părinţilor, lipsa responsabilităţii sociale şi indiferenţa socială, etc. Dezbaterea a fost una constructivă şi din punct de vedere al colaborării şi socializării tinerilor, adulţilor, instituţiilor, depăşindu-se barierele între generaţii. Deja s-au pus bazele unei noi întâlniri care să vizeze educaţia părinţilor şi la care vor fi invitaţi şi părinţii şi copii.
Foto: Olga Unguru
via www.potpourri.ro