În urma unui seminar de informare
organizat de Asociația “Lumea lui Pinocchio” din Panciu, în parteneriat
cu Caravana SEV, Asociaţia Potpourri, alte asociații non-profit și
tinerii din Vrancea au aflat despre oportunitățile și beneficiile pe
care Serviciul European de Voluntariat (SEV) le oferă.
Seminarul la care au participat şi
membrii Potpourri, Olga, Costi şi Ana, s-a desfășurat duminică,
13.10.2013, la sediul Bibliotecii Județene “Duiliu Zamfirescu” Vrancea
și a avut ca grupuri țintă asociațiile și fundațiile non-profit
interesate de promovarea și dezvoltarea voluntariatului, dar și tinerii
care aspiră la un stagiu de voluntariat în străinătate.
Evenimentul Caravanei SEV face parte din
proiectul “gONG: Voluntariatul intră în scenă!”, un proiect finanțat de
Comisia Europeană prin Programul TiA (Tineret în Acțiune) – Structuri
de Suport SEV, derulat de Pro Vobis în parteneriat cu Asociația “A.R.T.
Fusion”, Asociația “Creativ”, Asociația “Team for Youth” și Centrul de
Voluntariat Cluj-Napoca. Scopul Caravanei SEV a fost acela de a aduce la
cunoștința participanților oportunitățile pe care Serviciul European de
Voluntariat le oferă atât tinerilor care vor să devină voluntari
europeni cât și organizațiilor care doresc să se acrediteze ca
organizații de trimitere sau organizații gazdă.
Continuarea articolului pe www.potpourri.ro