twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a sprijinit Spectacolul 'Noi', ediția a II-a


Joi, 5 decembrie 2013, Asociația „Pe Aripile Cunoașterii” în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Vrancea a organizat spectacolul „Noi”, la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” cu ocazia sărbătoririi a 2 ani de activitate. 

Spectacolul s-a aflat la a doua ediție și a promovat elevi talentați din liceele vrâncene care au prezentat momente de dans și de muzică. Fiind în sezonul de iarnă, designerul Florența Necula a pus în scenă o prezentare de modă cu rochii de hârtie pe tema „Crăiasa Zăpezii”, prezentate de agenția Unique Models din Ploiești. 


Totodată, organizatorii au pregătit și o surpriză spectatorilor. Aceasta a constat într-un concert susținut de trupa Maxim, o trupă nou înființată ce are în compoziție foști participanți ai show-ului X Factor. La sfârșitul spectacolului a avut loc Gala de premiere a partenerilor „Let’s do it, Romania!” ce au sprijinit asociația în organizarea ediției 2013 în județul Vrancea. Spectacolul a avut și o latură caritabilă, întrucât banii strânși din vânzarea biletelor vor fi donați unor familii cu o stare materială precară din mediul rural.