Cu ocazia ZILEI INTERNATIONALE A CĂRTII PENTRU COPII, Biblioteca Judeteană Duiliu Zamfirescu Vrancea deschide pentru micii cititori CASTELUL POVESTILOR la Sectia pentru copii si tineret Oana Diana Renea.
Astfel, miercuri, 2 aprilie, incepând cu ora 10,30 copiii vor pătrunde în lumea minunată a basmelor păsind în Grădina cu Povesti unde vor descoperi cum iau fiintă acestea, apoi vor pătrunde în Sala Turnului unde îi vor astepta noi surprize.
Drumul acestora va continua in Atelierul Personajelor unde copiii isi vor folosi creativitatea si vor creiona un personaj imaginar si o poveste inedită. In Camera Secretelor, micutii cititori vor face cunostinta cu un scriitor adevărat, de la care vor afla tainele ce se ascund în spatele unei cărti.
Protagonistii acestui eveniment, dedicat Zilei Internationale a cărtii pentru copii, vor fi elevi ai Scolii Stefan cel Mare, coordonati de doamnele înv. Marcu Alina si Lupu Daniela.
Vineri, 4 aprilie începând cu ora 10.30 Sectia pentru copii si tineret va găzdui un eveniment literar dedicat micilor cititori care va avea ca invitat special pe scriitoarea pentru copii Passionaria Stoicescu.
Aceasta îsi va lansa cartea Povestioare cu Ploaie si Soare, apărută la Editura Carminis si va prezenta Almanahul copiilor 2014 (prima editie dupa 1989).
De asemenea, în holul Sectiei pentru copii si tineret Editura Carminis va pune la dispozitia cititorilor un stand de carte, de la care cei interesati vor putea achizitiona carti la pret de editura.
NOTA: Autoare a peste 50 de titluri originale (13 de poezie, 6 de proza, 36 de literaturapentru copii si tineret) si traducatoare din limbile rusa, polona, belarusa, scriitoarea Passionaria Stoicescu este prezenta in manualele scolare si in antologii de texte literare cu poezii (pentru cei mici), caligrame si exemplificari lexicografice (pentru cei mari).
Premiata a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, cetatean de onoare al oraselor Buzau si Ramnicu Sarat, ea si-a „onorat“ cititorii, mai ales pe cei mici, fiind la ora actuala cel mai prolific si indragit scriitor contemporan de literatura pentru copii din Romania.
Paleta tematica a operei sale cuprinde toate genurile literaturii pentru copii (poezie, proza, proza rimata, teatru, dictionare, traduceri). A reprezentat Romania, cu 25 dintre cartile sale de autor, la standul romanesc din cadrul Targului International de Carte pentru Copii de la Bologna, Italia (martie 2011).





