twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Karaoke Night Contest @ Soho Social Pub


Karaoke Night Contest
Joi, 5 iunie 2014, ora 22:00

Regulamentul concursului “Karaoke Night Contest”
1. Organizatorii concursului sînt Soho Society Pub și Tarby Entertainment.
2. Concursul se va desfășura pe parcursul a 4 săptămîni, în perioada 5-26 iunie 2014, astfel:
- în serile de 5, 12 & 19 iunie se vor desfășura etapele preliminare
- în seara de 26 iunie se va desfășura finala.
3. La concurs se poate înscrie orice persoană care a împlinit deja 16 ani și care, dacă a cîștigat una din etapele preliminare, este dispusă să se prezinte la marea finală. Nu au dreptul de a participa la concurs angajații Soho Society Pub. Organizatorii consideră înscrierea în concurs ca o acceptare implicită a acestui regulament şi consideră orice date cu privire la participant adevărate şi corecte.
4. Cele 3 etape preliminare vor avea fiecare cîte un cîștigător, aceștia urmînd a se duela în marea finală, pentru marele premiu: un weekend la mare (cazare și transport).
5. În etapele preliminare, înscrierile se fac în seara fiecărei etape, pînă la ora 23.00, concurenții trebuind să își aleagă o piesă pentru intepretare, din repertoriul românesc sau international pop-rock. Aceștia vor intra în concurs în ordinea înscrierii lor.
6. După interpretarea tuturor pieselor, se vor împărți buletinele de vot și va începe votarea, care va dura 15 min, timp în care votanții vor scrie pe buletinul de vot numele interpretului, sau numărul acestuia de concurs. După încheiera votării, interpretul cu cel mai mare număr de voturi va fi desemnat cîștigătorul etapei/finalei. În caz de egalitate de voturi, concurenții vor mai cînta cîte o melodie, pentru care se va vota din nou.
7. Pentru seara finalei, cei 3 cîștigători ai etapelor preliminare, vor pregăti cîte 2 melodii din repertoriul românesc și internațional pop-rock, pe care le vor interpreta în urma tragerii la sorți a ordinii de intrare, cîștigătorul urmînd a fi desemnat prin aceeași procedură de la punctul 6.
8. Premiile pentru cîștigătorii etapelor preliminare sînt: cîte un voucher Soho, în valoare de 100 de lei (utilizabil din vinerea după cîștigarea lui, pînă miercurea următoare), iar pentru cîștigătorul concursului: un weekend la mare (cazare și transport).
9. Participanţii la concursul „Karaoke Night Contest”se obligă să respecte prezentul regulament oficial. În cazul nerespectării prezentului regulament, premiul cîştigat nu se va acorda. Organizatorii deţin toate drepturile de publicare a numelui cîştigătorilor, dreptul de publicare a imaginii cîştigătorilor, în orice condiţii, fără alte consideraţii sau plăţi către cîştigători.
Participanții la etapele preliminare 1 & 2 care nu au cîștigat etapa respectivă, se pot înscrie la celelalte etape preliminare.

SUCCES!


P.S.: Vrei sa te antrenezi acasa pentru eveniment? Descarca gratuit de aici peste 3.700 de melodii karaoke si spor la vocalize!