twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Concert Romantic @ Ateneu Focsani



Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” Focşani organizează în 27 aprilie 2015, ora 19:00 un nou eveniment al stagiunii 2014-2015, invitând focşănenii la un concert în miez de primavară, o adevărată serenadă cu nuanţe romantice desprinse din cele mai frecventate curente muzicale în sălile de concerte. 

CONCERT ROMANTIC  este intitulată producţia Orchestrei de Cameră UNIREA care va interpreta în primă parte miniaturi orchestrale ca: Preludiu la unison de George Enescu, Aria (Suita nr.3)de Johan Sebastian Bach, Intermezzo din Opera Manon Lescaut de Giacomo Puccini, Ave Maria din Opereta Maria de Buenos Aires  de Astor Piazzolla dar şi preacunoscutul concert în Mi major Primăvara de Antonio Vivaldi urmând ca în partea a doua să poată fi ascultate două simfonii pentru orchestră de coarde de Feliz Mendelssohn Bartholdy – două lucrări de tinereţe, din “primăvara” compozitorului.   

Conducerea muzicală aparţine lui Vincent Grűger.
Solist: Cristian Balaş

Vă aşteptăm la o seară de concert cu încărcătură romantică şi iz de lalele şi narcise aşternute pe strune de violine.

Biletele se pot procura de la Agentia Ateneului Popular la pretul de 20 lei (intreg) si 10 lei (redus pentru elevi, pensionari)