twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Vestile BIBLIOVACANTEI



A trecut mai mult de o lună de la debutul acestei editii a Bibliovacantei, timp în care copii au  petrecut clipe minunate si antrenante în mijlocul cărtilor,  alături de bibliotecari, prieteni, voluntari si cadre didactice. 
 
Sectia pentru copii si tineret Oana-Diana Renea a Bibliotecii Judetene Duiliu Zamfirescu Vrancea este vizitată zilnic de peste 150 de utilizatori, care doresc să împrumute cărti, iar  din acestia aproximativ 50 de copii participă la cele 7 cluburi de vacantă gratuite, aflate în derulare până la sfârsitul lunii august.
 
“Copiii participanti la cluburi au început să scrie într-un altfel de Jurnal de vacantă în care fac însemnări despre orele petrecute la bibliotecă si despre experientele trăite aici. Paginile jurnalului cuprind desene, însemnări sincere si  simple si nu în ultimul rând gânduri sau dorinte ale copiilor pe care acestia le adresează bibliotecii. 
 
Cei mici au cunoscut personaje şi lecturi noi, au călătorit în lumea filmelor pentru copii, au conversat în franceză şi engleză, au alergat, au dansat, au cântat, au descoperit comori şi multe alte lucruri interesante care se vor regăsi în paginile acestui jurnal. 
 
Anul acesta, am avut plăcuta surpriză ca alături de copiii din Focsani să participe la cluburi si câtiva copii români din Marea Britanie, Italia, Florida si Belgia. Aflati în vacantă la bunici sau la rude, Kathy-Elizabeth, Batti, Helen si Teodora au ales ca să îsi petreacă timpul liber, din această vară, la bibliotecă si chiar să împărtăsească din cunostintele lor prietenilor din Focsani. S-au bucurat să  descopere că aici te poti simti ca acasă, poti să îti faci prieteni noi, să te distrezi, să desenezi, să dansezi si în acelasi timp să înveti lucruri noi în fiecare zi.
 
Şi în această vară, petrecută la bibliotecă, s-au născut prietenii noi, picturi şi desene, personaje imaginare, obiecte şi jucării manufacturate cu migală. 
 
Mulţumim tuturor celor care au înţeles că biblioteca  este o casă a tuturor celor care vor să înveţe şi că educaţia este un proces continuu la care putem contribui  împreună.. ” (Olaru Maria Cristina -  bibliotecar Sectia pentru copii si tineret).