twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Aniversări culturale - Duiliu Zamfirescu



Astăzi, 30 octombrie 2015, Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea organizează, cu ocazia împlinirii a 157 de ani de la nașterea scriitorului, publicistului și diplomatului Duiliu Zamfirescu, o serie de activități dedicate acestei personalități memorabile a Vrancei.

    Pentru a marca această zi, Secția pentru copii și tineret Oana Diana-Renea, în parteneriat cu Școala Duiliu Zamfirescu Focșani organizează, începând cu ora 14.30, activitatea Inspiraţie, unde eşti? la care vor participa bibliotecari, profesori și elevi.

    Coordonați de profesorii Pompilia Bărbosu și Dumitrache Mitrița, elevii au pregătit un atelier cultural-artistic, în cadrul căruia vor căuta inspiraţia creatoare în realitatea înconjurătoare, în rafturile de cărţi, în expoziția de imagini și citate, în oamenii de lângă ei, în grădina plină cu frunze tomnatice, în aspectul clădirii monument și în prezentarea scriitorului realizată de bibliotecarii Sălii de lectură. 

    Pornind de la toate acestea și folosind inspiraţia găsită copiii vor crea versuri, miniproze, pagini de jurnal și afişe. Materialele realizate vor fi expuse atât la bibliotecă, cât şi la şcoală.  Corul Armonia al Școlii Gimnaziale Duiliu Zamfirescu va completa atmosfera cu un program inedit de cântece. 

Tot cu această ocazie Secția pentru copii și tineret Oana-Diana Renea va  primi vizita de documentare a Grădiniței nr.15,   în cadrul căreia micuții, însoțiți de doamnele educatoare Popa Magdalena și Voinea Alina,  vor păși pentru prima oară în bibliotecă, vor  asculta povestea cărților așezate frumos pe rafturi și vor asista la prezentarea Călătorie în opera lui Duiliu Zamfirescu, totul pe înțelesul lor.

    Cu acest prilej, sub titlurile Duiliu Zamfirescu: 157 de ani de la naștere, Călătorie în opera lui Duiliu Zamfirescu și Aniversări culturale: Duiliu Zamfirescu, secțiile bibliotecii au pregătit  expoziții de carte, imagini, fotografii și citate pe care publicul cititor va putea să le viziteze în aceste zile.

      Vă așteptăm alături de noi și reamintim publicului larg că Biblioteca Județeană Vrancea deține în colecțiile sale, încă din anul 2009, fotografii, scrisori și cărți poștale - documente originale ce au aparținut familiei scriitorului și care formează Fondul documentar Duiliu Zamfirescu. Acesta cuprinde și două manuscrise importante, despre viata și opera lui Duiliu Zamfirescu, ale criticului si istoricului literar Ioan Adam, renumit zamfirescolog, ce și-a dedicat activitatea literară studierii și punerii în valoare a operei zamfiresciene.