twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Teatru la Cinema aduce “Tărâmul înghețat” la Focșani


Tărâmul înghețat, una dintre cele mai îndrăgite povești pentru copii, vine la Focșani sub forma unui spectacol de teatru interactiv, recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 8 ani. Evenimentul va avea loc duminică, 2 decembrie, de la ora 11:00 la Happy Cinema din Focșani Mall. 

Cei mici se vor putea bucura de un spectacol vesel și antrenant, despre prietenie și devotament, cu multe peripeții în lumea nesfârșită a zăpezilor!

Regia spectacolului este semnată de Magda Frâncu, iar din distribuție fac parte actorii Alina Dumitrelea, Irina Enache, Daniel Marcu și Valentin Corneanu.

Biletele pentru Tărâmul înghețat costă 15 lei pentru copii și 25 de lei pentru adulți și pot fi cumpărate online prin www.teatrulacinema.ro sau de la casa de bilete a cinematografului Happy Cinema.

Teatru la Cinema este un proiect cultural care facilitează accesul publicului larg la cultură, aducând spectacole de teatru în spațiul neconvențional al cinematografelor. Portofoliul Teatru la Cinema conține peste 80 de spectacole, jucate în 12 cinematografe din principalele centre comerciale din București (8 locații), Buzău, Focșani, Pitești și Ploiești. 

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziție.

Persoană de contact:
Paula Varga
PR & Marketing Executive Teatru la Cinema
Email: paula.varga@teatrulacinema.ro, Telefon: 0734 783 461