twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Ho...ho...ho...primiti cu laptopuri cadou?


Pasii care îti aduc un laptop de ultimă generatie sunt următorii:

1. Până pe data de 17 decembrie 2015 fă-ti echipă, dă-i un nume si anuntă-ne pe e-mail, la concurs@premiumporc.com, care este numele si componenta echipei tale, dar si tema de concurs.
2. Până pe data de 10 ianuarie 2016 veti avea timpul necesar să terminati tema de proiect si să ne transmiti un e-mail în care să faci o descriere minimală a ceea ce ai pregătit pentru competitie.
3. Pe data de 15 ianuarie 2016 vă asteptăm pe tine si echipa ta la Târgul „Valorile Vrancei” de la Cinematograful Balada – sediul Ansamblului Folcloric Țara Vrancei.
4. Toti membrii echipelor care se înscriu în concurs trebuie să facă dovada ca au dat like paginii de Facebook a Premium Porc Group, aici.

Cum poţi câştiga?
Vei avea nevoie ca originalitatea echipei tale să convingă! Dar, dacă îsi doresti cu adevărat un laptop de nouă generatie, vei avea nevoie de mai mult de atât! Vei avea nevoie de prieteni, colegi, familie si chiar si de caţel! Toti vor trebui să viziteze standul echipei tale pe care îl vom organiza, în data de 15 ianuarie 2016 la Târgul „Valorile Vrancei” la Cinematograful Balada. Toate creaţiile echipelor tale vor fi expuse în cadrul târgului şi, în baza votului primit de la vizitatori şi, bineînţeles, al juriului, va fi desemnat cel mai bun proiect, proiectul câştigător!

Ce câştigi?
Fiecare membru al echipei va câstiga un laptop de ultimă generatie oferit de compania Premium Porc Group în cadrul celei de-a treia editii a ”Bursei Premium Porc” – singura bursă de proiecte scolare din judetul Vrancea.

Ca si în anii trecuti, proiectul educativ Bursa Școlară Premium Porc se adresează elevilor de gimnaziu din judet si avem încredere deplină că, prin talentul şi imaginaţia lor, vor promova valorile din Vrancea. La fel ca si la editiile anterioare, ”Bursa Școlară Premium Porc” este organizată în colaborare cu ISJ Vrancea.

Care este ideea?
Pentru că voi sunteţi generaţia schimbării si pentru că imaginaţia este punctul vostru forte, provocarea Premium Porc Group este aceea de a oferi unei echipe formate din opt elevi si un profesor coordonator cate un laptop dacă acea echipă va reusi să promoveze cât mai bine obiceiurile, traditiile si Muntii Vrancei. Vrem să le promovati atât de bine încât acestea să fie pe buzele tuturor! Vrem ca voi, tinerii Vrancei, să fiţi ambasadorii judeţului vostru! Fiţi creativi, apelati la toate mijloacele posibile – bloguri sau site-uri de prezentare, concepte audio-video, materiale print sau diferite concepte culturale etc, - în asa fel încât atractiile turistice, obiceiurile, istoria si patrimoniul să devină cartea voastra de vizită, cartea de vizită a Vrancei! Vrem ca împreună să aducem Muntii Vrancei acolo unde le este locul...pe primul loc!

Cui îi este adresată provocarea?
Unei echipe formată din opt elevi de gimnaziu si unui profesor coordonator de la toate scolile din Judetul Vrancea.

Ce aşteaptă Premium Porc Group de la echipă?
Simplu...să îsi iubească valorile locale şi să le promoveze într-un mod inedit si atractiv! Să fiti imaginea Muntilor Vrancei! Să faceti exact ceea ce simtiti si să vă folositi de creativitate...Promovati cu ajutorul unui flayer, a unui poster, a unui filmuleţ, a unei aplicaţii on-line sau...de ce nu, printr-o expresie artistică. Provocarea este cool căci puteti concepe absolut orice pentru a deveni câştigători în această competiţie!

Compania Premium Porc Group va premia, cu siguranţă, creativitatea, originalitatea si atractivitatea!

Pentru cine promovezi Muntii Vrancei?
Pentru oricine...pentru toţi cei care sunt dornici să viziteze un tărâm mirific, încărcat de istorie şi legendă! Fie că sunt tineri sau nu, fie că sunt români sau nu...în acest caz ”only the sky is the limit!”

Ce vrem să vedem în creatia echipei tale?
Orice idee creativă transpusă vizual într-o formă care să îi inspire pe oameni să se bucure în mod autentic de un tărâm mirific împreună cu cei dragi. Poţi crea orice te defineşte, orice sporeşte mândria locală şi orice îţi va atrage cât mai multe voturi! Punctăm originalitatea! Fiti originali căci e...#premium!