Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” și Filiala ANBPR Vrancea organizează joi, 28 martie, ora 9.30, la Sala de lectură a doua întâlnire metodică din anul 2013 cu bibliotecarii publici din județ.
Întâlnirile metodice de informare și de pregătire profesională continuă cu bibliotecarii din teritoriu și de la Biblioteca Județeană au loc periodic la sediul bibliotecii noastre dar și în cadrul întâlnirilor zonale. Tematica acestor întâlniri vizează, pe de o parte aspecte strict profesionale, iar pe de altă parte aspecte legate de activitatea Asociației.
“Întâlnirile profesionale, participările în cadrul conferințelor, schimburile de experiență și dezbaterile au rolul de a lărgi și aprofunda viziunea asupra profesiei noastre de bibliotecar, oferindu-ne totodată dimensiunea corectă a propriilor performanțe și a direcțiilor unde trebuie să aducem îmbunătățiri.
Filiala ANBPR Vrancea, a avut și va avea ca prioritate implicarea permanentă în aspecte profesionale precum şi în toate activităţile care pun în valoare rolul bibliotecilor şi al bibliotecarilor în comunitate.”(Claudia Hanganu – președinte Filiala ANBPR Vrancea)
Programul întâlnirii cuprinde următoarea ordine de zi:
RAPORT STATISTIC - 2012
• Evaluarea activităţii bibliotecilor orăşeneşti şi comunale în anul 2012
• Prezentarea principalilor indicatori de performanţă obţinuţi de bibliotecile publice vrâncene în anul 2012
PROIECTE BIBLIONET - PREZENTĂRI
• Teen@ge – iluzii şi realităţi; Distribuirea materialelor realizate în cadrul acestui proiect în reţeaua de biblioteci publice din judeţul Vrancea
• Poveşti digitale: Bogăţia unui copil şi Mâine va fi altfel -
prezentare Power Point
FILIALA ANBPR – VRANCEA
• Prezentarea noilor membri ai filialei / ordinea de zi
• Informare privind reuniunea “Comisiilor profesionale și procesul de modernizare a bibliotecilor publice”, Sinaia, 25-26 februarie 2013
• Implicarea Filialei ANBPR Vrancea în proiectele ANBPR- trimestrul al II-lea
NOTA: Filiala ANBPR Vrancea (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) a luat fiinţă în anul 1990 și are în prezent 71 membri care provin din bibliotecile publice vrâncene. În perioada 2011 - 2013 s-au înscris 25 de noi membri.


