155 de ani de la nasterea scriitorului Duiliu Zamfirescu
Joi, 31 octombrie 2013 ora 13.00, Biblioteca Judeteană Vrancea va sărbători 155 de ani de la nasterea scriitorului Duiliu Zamfirescu.
Cu această ocazie, Consiliul Judeţean Vrancea va inaugura noul sediu din strada M. Kogălniceanu nr. 13, care va adăposti peste 70 000 de volume din colectiile secţiilor Împrumut la domiciliu, Periodice şi Carte veche din cadrul Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.
Clădirea, monument istoric de la sfârşitul secolului XIX, a fost consolidată şi modernizată de către Consiliul Judeţean Vrancea, în cadrul proiectului „Consolidare şi Modernizare Sediu Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu“, initiat si finanţat din bugetul C.J. Vrancea şi din fonduri provenite de la Banca Mondială prin Unitatea de Management a „Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă” din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, valoarea totală a investiţiei fiind de 2.590.977,73 lei.
Prin acest proiect clădirea a beneficiat de lucrări de consolidare a întregii structuri de rezistenţă, lucrări de modernizare în interior si exterior iar rezultatul este unul din cele mai moderne sedii de bibliotecă, cu dotări ultramoderne: rampă interioară pentru persoane cu dizabilităti, un ascensor pentru carte, sistem de securizare prin frecventă radio.
Reabilitarea sediului Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu“ face parte dintr-un proiect complex al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, de restaurare a clădirilor de patrimoniu, respectiv „Reabilitarea, consolidarea şi dotarea fostei şcoli din comuna Vidra“, reabilitarea Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, consolidarea şi reamenajarea clădirii Vama Veche, unde funcţionează acum „Muzeul Unirii“, reabilitarea sediului fostei Prefecturi Putna, mausoleele din Vrancea, precum reabilitarea Secţiei de Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu“.
Inaugurarea oficială a noului sediu va fi urmată, la ora 14.00, de manifestările dedicate sărbătoririi a 155 de ani de la nasterea scriitorului Duiliu Zamfirescu care îl vor avea ca invitat de onoare pe domnul prof. dr. Ioan Adam.
Programul zilei va fi completat de lansarea Revistei Lector – 10 ani de la prima aparitie, vernisajul expozitiei - Valori vrâncene: Duiliu Zamfirescu si lansarea Concursului literar: Oana Diana Renea - editia a II-a.
În acelasi context, vor fi marcati 105 ani de la nasterea lui Leon Kalustian prin vernisarea expozitiei de documente originale, apartinând publicistului vrâncean si lansarea site-lui Leon Kalustian la care va fi prezent domnul Ioan Codreanu, legatarul testamentar al acestuia.



