Promovarea lecturii și a serviciilor de bibliotecă cu sprijinul voluntarilor vrânceni este scopul programului de voluntariat BIBLIOPOVESTAȘII, derulat de Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea în perioada octombrie 2014 – iunie 2015.
Acest program a început în octombrie cu selectarea a 7 biblioteci locale – Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești, Broșteni, Gugești și Homocea care sunt partenerele Bibliotecii Județene în acest program și care vor contribui împreună cu voluntarii lor, la (re)inventarea spațiului clasic și binecunoscut al bibliotecilor publice. A continuat apoi cu selectarea voluntarilor, pregătirea lor, organizarea și derularea cursurilor, interpretarea de povești sau poezii, dotarea autobuzelor cu biblioteci mobile și înființarea clubului de dezbateri a liceenilor focșăneni.
Acest program a început în octombrie cu selectarea a 7 biblioteci locale – Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești, Broșteni, Gugești și Homocea care sunt partenerele Bibliotecii Județene în acest program și care vor contribui împreună cu voluntarii lor, la (re)inventarea spațiului clasic și binecunoscut al bibliotecilor publice. A continuat apoi cu selectarea voluntarilor, pregătirea lor, organizarea și derularea cursurilor, interpretarea de povești sau poezii, dotarea autobuzelor cu biblioteci mobile și înființarea clubului de dezbateri a liceenilor focșăneni.
Prin activitățile derulate de voluntarii vrânceni vom POVESTI lumii despre BIBLIOTECĂ și despre dragul de a citi. Despre implicare și transformare. Despre cine este și poate deveni BIBLIOTECA PUBLICĂ: spațiul dedicat oportunităților de învățare şi dezvoltare continuă, cu acces la informația tipărită sau electronică dar şi un loc unde ideile noi de proiecte vor putea fi puse în aplicare cu și pentru comunitatea vrânceană.
Suntem la jumătatea programului și lucrurile se mișcă. Oamenii se implică. POVESTEA se scrie. În cele 8 biblioteci vrâncene implicate fac voluntariat 71 de oameni: elevi, studenți, cadre didactice, traineri, șomeri și pensionari. Oameni care citesc povești în spații neconvenționale: autobuze, cafenele, centre de copii și în școli și grădinițe. Oameni care au creat servicii noi de bibliotecă prin cursurile livrate și care contribuie la oferirea de oportunități de învățare pe tot parcursul vieții. Oameni care dezbat despre emoții și sentimente umane care ne pot face mai buni sau nu. Oameni care învață despre ei și despre cum pot crește frumos, având alături biblioteca, lectura și oamenii.
Au fost până acum peste 1200 de ore de voluntariat și peste 1500 de copii, tineri, adulți sau vârstnici din Vrancea care au beneficiat de acest program. Programul de voluntariat BBIBLIOPOVESTAȘII a scos cărțile din bibliotecă și le-a adus mai aproape de oameni, interpretându-le sau dăruindu-le în autobuze și a creat peste 30 de servicii noi în bibliotecile implicate. În acest fel, voluntarii noștri povestesc despre bibliotecă, lectură și oameni frumoși.
Peste 500 de cărți din donațiile vrâncenilor au ajuns înapoi la oameni, aceștia găsindu-le în autobuzele sau microbuzele din județ pentru a le face călătoria mai plăcută. Și pentru a-i face să creadă în puterea cuvântului scris sau rostit.
În multe autobuze și microbuze din Vrancea, oameni au ascultat povești și înțeleg că BIBLIOTECA vine în mijlocul lor pentru a aduce mai aproape cartea și lectura. Biblioteca publică este mai aproape de nevoile și așteptările comunității și împreună construim un spațiu în care fiecare persoană poate fi, în aceeași măsură, învățat sau învățăcel.
Se desfășoară deja peste 30 de cursuri la nivelul celor 8 biblioteci vrâncene. Sunt oferite copiilor, adolescenților, tinerilor, adulților și vârstnicilor cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului și internetului, limbi străine, comunicare și negociere, managementul conflictelor, dezvoltare personală, fotografie, perceperea senzorială a naturii, handmade, și pictură. Sigur că sunt ore multe de muncă și pregătire. Sunt emoții, încercări reușite sau mai puțin reușite. Sunt oameni care au primit ideea cu brațele și inima deschise și sunt oameni reticenți la schimbare. Creștem în fiecare zi și cu fiecare om care ne iese în cale.
Implicarea în acest program a fost o schimbare majoră în viața tuturor voluntarilor din biblioteci. Dăruiesc acum mai mult din ceea ce sunt și ceea ce știu. Interacționează mai mult cu oamenii și, învață la rândul lor, să comunice mai bine. Și-au făcut prieteni noi și împreună au trecut bariera emoțiilor, a indiferenței celor din jur sau a succesului. Au primit aplauze, îmbrățișări, critici sau felicitări de la oamenii care le-au intrat în viață datorită acestui program de voluntariat.
Vom continua toate lucrurile bune și frumoase născute odată cu ideea de BIBLIOPOVESTAȘ. Le vom schimba pe cele care nu merg așa cum își doresc oamenii de lângă noi și le vom pregăti surprize tuturor, dovedindu-le că schimbarea nu vine de la sine. Nu se întâmplă dacă stai pe margine și doar vorbești. Ci se întâmplă atunci când te implici și faci lucruri cu mâna ta. Sau cu sufletul. A face voluntariat înseamnă să arăți că-ți pasă de locul în care trăiești. Și că TU, omule drag, ești alternativa la ceea ce vrei să schimbi pentru un oraș mai frumos, pentru oameni mai buni și pentru o BIBLIOTECĂ ce-ți poate oferi cu adevărat ceea ce îți dorești. - (Bibl. Margareta Tatarus – coordonatorul programului Bibliopovestasii.)
Programul de voluntariat BiblioPovestașii are loc în cadrul proiectului național “Raftul cu inițiativă - Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România și implementat de Pro Vobis-Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, în parteneriat cu ANBPR.