În spiritul colaborării
cu Asociaţia Culturală Dacia din Borgaro Torinese – Italia, al cărei
coordonator şi promotor este doamna Mariana Iacob, originară din
Vrancea, Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” şi-a îmbogăţit,
recent, colecţia de carte, cu antologia bilingvă de poezie română
“Poesia romena – sogno suono segno”. Saggi & Antologia con testo a
fronte ” tradusă în limba italiană de Geo Vasile, prestigios italienist,
scriitor şi critic literar.
Volumul, donaţie onorantă pentru noi, cu dedicaţia “Un piccolo regalo da parte di Biblioteca Borgaro Torinese”, a fost revăzut (revisione poetica) de Patrizia Garofalo şi a apărut la Edizioni Il Foglio, în anul 2014. Acesta cuprinde în cele 616 pagini, zeci de poezii din opera a 37 de poeţi români, de la Mihai Eminescu, până la Miruna Vlada.
Autorul antologiei, Geo Vlad, distins cu ordinul Stella d'Italia în grad de Cavaler, pentru contribuţia sa la promovarea limbii și literaturii italiene în România, prezintă, cum afirmă în prefaţă, “un repertorio di poezia prevalentemente moderna e postmoderna” şi structurează volumul într-un corpus de date biobibliografice ale poeţilor antologaţi şi în cel dedicat antologiei bilingve propriu-zise.
Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” adresează mulţumiri Asociaţiei Culturale Dacia din Borgaro Torinese pentru această donaţie de excepţie şi Bibliotecii publice “Gianni Rodari” din oraşul italian, încununată anul acesta de o frumoasă aniversare: 95 de ani de la naşterea jurnalistului şi scriitorului pentru copii căruia îi poartă numele.
Apreciem publicarea acestui volum ca pe o realizare deosebită care susţine ideea de interculturalitate şi care promovează, într-un mod original, cultura română în Italia, ţinând cont de istoria îndelungată a relaţiilor şi afinităţilor dintre cele două ţări, dar şi de prezenţa, astăzi, a unei numeroase comunităţi de români în Italia.
Volumul va intra în colecţia de carte italiana a bibliotecii noastre şi va fi prezentat de Ziua mondiala a poeziei - 21 martie, într-un recital de poezie în mai multe limbi.
“Cea de-a patra colecţie, de carte românească în străinătate, pe care Biblioteca Judeţeană Vrancea a înfiinţat-o în anul 2009, în orașul Borgaro Torinese, a reprezentat un demers cultural necesar, care ne-a onorat şi ne-a obligat totodată, mai ales că în acest oraș există un exemplu de bună înţelegere comunitară între italieni şi români dar şi o emoţionantă şi susţinută implicare a autorităților locale și a Asociaţiei Române Dacia în conservarea şi promovarea limbii, tradiţiilor, literaturii şi culturii române în general.
Editarea acestui volum bilingv confirmă utilitatea acestei colecții și faptul că aceste cărți sunt puse în valoare și gestionate de niște oameni speciali care sunt direct implicați în viața românilor din această comunitate”. (Teodora Fîntînaru - Manager al Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea).
În anul 2009 Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu a iniţiat o frumoasă colaborare cu Biblioteca Publică “Gianni Rodari” din Borgaro Torinesse Italia şi a înfiinţat un fond de carte în limba română, care în prezent numără aproximativ 700 de volume. În demersurile necesare înfiinţării colecţiei de carte în limba română, biblioteca a beneficiat de sprijinul Asociației Culturale DACIA a românilor din Italia.
În 2013 Primarul oraşului BORGARO TORINESE - preşedintele Asociaţiei comunelor, Vincenzo Barrea şi doamna Mariana Iacob - președinta Asociației Culturale DACIA a românilor din Italia, au vizitat Biblioteca Judeţeană Vrancea în dorința de a întări colaborarea, pe linie culturală, între cele două comunități.