twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Lansare de carte a focşăneanului Florin Purluca @ Biblioteca Judeţeană 'Duiliu Zamfirecu'


Lansare de carte a focşăneanului Florin Purluca 
Miercuri, 15 februarie 2017, ora 16:00

Miercuri, 15 februarie, începând cu ora 16, la Sediul Central al Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, din Strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, va avea loc lansarea de carte a focşăneanului Florin Purluca. Este vorba de romanul de science fiction Cum să fabrici un semizeu, apărut la Editura Tritonic din Bucureşti. Invitaţi la această manifestare culturală sunt scriitorii Dănuţ Ungureanu, Michael Haulică, Teodora Matei, Mihai Alexandru Dincă şi Bogdan Hrib, directorul Editurii Tritonic.

Florin Purluca a publicat proză scurtă în revistele Argos, Ficţiuni.ro, Gazeta SF, Helion, Nautilus, Revista de suspans. Este prezent în antologiile Argos Doi şi Exit. În limba engleză, autorul a publicat în revistele Aphelion şi The Singularity. De asemenea a publicat, în anul 2015, volumul Imam and Other Fantastic Stories. Pentru povestirea „Observatorul”, Florin Purluca a fost nominalizat la premiile RomCon 2015 (categoria „Cea mai bună povestire”).

Romanul Cum să fabrici un semizeu înfăţişează lectorului „o lume postumană pentru care evoluţia a însemnat şi recuperarea unor calităţi pierdute, o lume în care plantele şi roboţii fac împreună exact ceea ce trebuie să facă, adică să ajute umanii”. 

Vă aşteptăm să descoperiţi un univers pe cât de fantastic, pe atât de anticipativ al omenirii.