Cea de a VI-a ediție a Concursului de creaţie literară “Oana Diana Renea”, organizat de Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, a ajuns la final. Festivitatea de premiere va avea loc joi, 15 februarie, ora 10.00, la Secția pentru copii și tineret Oana-Diana Renea a Bibliotecii Județene Vrancea.
Acest concurs, este organizat în memoria poetei Oana-Diana Renea, autor de cărţi pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România (de la moartea căreia, în acest an se împlinesc 6 ani). Concursul are scopul de a stimula creaţia literară în rândul copiilor de vârstă şcolară din clasele I-VIII şi se organizează cu acordul şi sprijinul familiei autoarei – doamna profesoară Afrodita Renea şi domnul profesor Victor Renea.
Lucrările premiate în ediţiile anterioare au fost publicate în 2015, în volumul Oana Diana Renea: Biobibliografie, editat de Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu Vrancea și coordonat de Maria-Cristina Olaru, bibliotecar.
Tema concursului, Tărâmul lecturii a fost privită cu seriozitate de participanți și i-a determinat să fie creativi şi să aștearnă în pagini poezii frumoase inspirate de plăcerea lecturii, lumea minunată cărţilor și a personajelor de poveste.
Și la această ediție am avut plăcuta surpriză ca alături de vrânceni, să se înscrie în concurs și elevi din întreaga țară. Ca în fiecare an adresăm felicitări tuturor elevilor pentru participare şi mulțumim cadrelor didactice pentru implicare.
Prezintăm publicului larg lista școlilor participante: Școala Gimnazială Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica Sihlea, Școala Gimnazială Răcoasa; Școala Gimnazială Obrejița, Școala Gimnazială Milcovul, Școala Gimnazială Alexandru Vlahuță Focșani, toate din Vrancea și din țară: Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitești, Județul Argeș; Școala Primară Glod, Almaşu Mare, județul Alba; Școala Gimnazială Șuțești, județul Brăila; Colegiul de Arte Regina Maria, Constanța; Școala Gimnazială nr. 10 Mihail Koiciu, Constanța; Liceul de Arte Dimitrie Cuclin, Galați; Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Tg. Mureș, Mureș.
Vă prezintăm mai jos lista câștigătorilor din acest an:
MARELE PREMIU - SPIRIDON CORNEL-GABRIEL, cls a IV-a, Școala Alexandru Vlahuță, Focșani,
Premiul pentru cls.V-VIII – LAZĂR MONICA, cls. a VII-a, Școala Gimnazială Milcovul, Vrancea
Premiul pentru cls. I-IV – SPIRIDON ROGER-IOAN, cls. a IV-a, Școala Alexandru Vlahuță, Focșani
Premiul special al juriului, acordat de Editura Pallas Focșani – MUNTEANU BIANCA – cls. a V-a, Școala Ginmazială Obrejița, Vrancea
Se cuvine să amintim aici şi să mulţumim pentru implicarea în organizarea acestui concurs, colaboratorilor de suflet ai bibliotecii, conf. univ. dr. Costică Neagu și prof. Valeriu Anghel care, în calitate de membri ai juriului, au sprijinit și în acest an, concursul de creație literară.
Programul de anul acesta va cuprinde o prezentare a scriitoarei Oana-Diana Renea, un scurt moment poetic și muzical, alocuțiunile membrilor juriului, sesiunea de acordare a premiilor și a diplomelor de participare, urmate de un moment comemorativ în care cei prezenți vor depune flori la bustul scriitoarei. Momentul dedicat poetei va fi pus în scenă de elevii Școlii nr. 3 Focşani, coordonați de doamna prof. inv primar Batog Emilia și Alexa Cristian (elev la Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu).
Festivitatea de premiere va avea loc joi, 15 februarie, ora 10.00, la Secția pentru copii și tineret Oana-Diana Renea a Bibliotecii Județene Vrancea.
Invitați speciali la acest eveniment vor fi doamna Afrodita Renea, alături de domnul Victor Renea – părinții scriitoarei și domnul Florin Tudose – director al Școlii Gimnaziale nr. 3 Focșani.