twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Dinu Lipatti redescoperit, turneu național de recitaluri camerale


În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa și-au propus realizarea unui important proiect de restituire a unor lucrări semnate de una dintre cele mai importante personalități ale muzicii universale – Dinu Lipatti.

Deși a rămas în memoria universală ca unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, iată că la aproape 70 de ani de la trecerea sa în neființă, activitatea sa componistică este încă relativ necunoscută și mai ales neaccesibilă publicului larg.

Tinerii muzicieni Diana Jipa și Ștefan Doniga și-au asumat scoaterea la lumină a unor lucrări semnate de celebrul pianist român, multe dintre ele aflate la o primă înregistrare în studio: „A contribui la readucerea în circuitul public a unor valori incontestabile este o datorie pentru un profesionist din orice domeniu, cu atât mai mult în cel al culturii. A face acest lucru pentru un reprezentant de geniu al culturii țării tale este o onoare. Iar a împlini un asemenea demers în compania unui profesionist de excepție ca violonista Diana Jipa este o imensă bucurie.” a declarant Ștefan Doniga, inițiatorul acestui demers.

Proiectul a fost structurat în trei etape, mai întâi înregistrarea produsului discografic intitulat „Dinu Lipatti – compozitorul, înregistrări în premieră”. Apoi realizarea unui turneu național de lansări și recitaluri, în 6 orașe din România, în perioada 29 octombrie – 6 noiembrie 2018: Brăila, Giurgiu, Focșani, Cluj, Satu Mare și București. Nu în ultimul rând, o campanie de distribuire a 500 de exemplare ale compact-discului în licee, școli de muzică, biblioteci și centre culturale din România și din străinătate.
Sursa: http://www.4arte.ro/

Vineri, 2 noiembrie 2018, ora 19:00, cei doi muzicieni vor concerta la Focşani, la sala Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia”.
Repertoriul va cuprinde lucrările muzicale aflate pe CD și anume Compozițiile Micului Dinu,Sonatina pentru vioară și pian, Nocturna pe o temă moldovenească, Nocturna în fa diez minor,Introducere și Allegro, Sonatina pentru mâna stângă, Preludiu la „Mica Suită” și Marșul lui Henri.

Partener pentru Focşani: Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia”.