twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!

Muzica romaneasca @ Ateneu


Cel de-al doilea concert al lunii februarie se înscrie în turneul de concerte organizat de Asociaţia Klavier ART, turneu ce poartă numele Muzica românească – de la Rapsodiile române la Cântece de pustiu, ce se va desfăşura în perioada 14-23.02.2019 în şapte centre culturale ale României (Bucureşti, Buşteni, Focşani, Piteşti, Reghin, Sighişoara şi Târgovişte). Ideea generatoare a proiectului este de cunoaştere şi recunoaştere a valorilor culturale româneşti. Proiectul interdisciplinar este dedicat muzicii româneşti şi compozitorului şi dirijorului CONSTANTIN SILVESTRI, de la a cărui dispariţie se împlinesc 50 de ani. Artiştii instrumentişti – IOANA VOICU-ARNĂUŢOIU (vioară), MANUELA GIOSA (pian), CORINA RĂDUCANU şi EUGEN DUMITRESCU (pian la patru mâini) – vor prezenta câteva lucrări reper din creaţia compozitorilor GEORGE ENESCU şi CONSTANTIN SILVESTRI. Expunerile şi filmul Compozitorii şi Securitatea realizat de Monica Tănase, prezentate în cadrul evenimentelor culturale, aduc în atenţia publicului focşănean elemente inedite din biografiile compozitorilor GEORGE ENESCU, CONSTANTIN SILVESTRI şi MIHAIL JORA. 

La Focşani concertul va avea loc în data de 21.02.2019, ora 19:00.
Pentru că luna Februarie este luna iubirii, a înnoirii şi a pregătirii pentru noul an, venim în întâmpinarea publicului iubitor de muzică bună oferind CADOU cel de-al doilea concert.  

Vă mulţumim şi vă aşteptăm să ne onoraţi invitaţia la cele două spectacole muzicale speciale din luna februarie 2019.