Programul Lecții
COLORATE s-a născut din dorinţa
de a oferi copiilor un mediu educaţional şi emoţional plăcut, un loc în care copiii,
temele, învăţarea şi jocurile pot fi prieteni buni. Un loc unde micuţii se vor
simţi ca acasă, unde vor învăţa, vor creşte frumos, în siguranţă, înconjuraţi
de grija şi de profesionalismul unor oameni cu experienţă, cu drag de
copilărie, și povești de viață create alături de copii.
Lozinca clubului nostru este: „Părinţi liniştiţi,
copii fericiţi!” iar părinții vor fi liniştiți, ştiind că cei mici sunt în
siguranţă, cât timp ei sunt la serviciu. Astfel că, investim timp şi pricepere
în educaţia copiilor, facem lecțiile cu ei, colorându-le cu joc și joacă,
dezvoltându-le creativitatea și imaginația, cunoștințele și abilitățile.
Cui se
adresează? Copiilor de clasa a III-a și
a IV-a. Avem disponibile 10 locuri iar calitatea actului didactic fiind dată de
numărul restrâns de copii, va permite acordarea unei atenţii deosebite fiecărui
copil în parte.
Ce cuprinde
programul?
Marţi
de la 13-16:30 – Facem lecții și atelier de creație
Miercuri
de la 13-16:30 – Facem lecții și atelier de teatru de păpuși
Joi
de la 13-16:30 – Facem lecții și atelier de lectură creativă
iar
Vineri
de la 13.00 la 14.30 – Atelier de lectură în limbi străine (engleză, italiană,
spaniolă)
De când
începem? Cât de repede se ocupă cele
10 locuri! Care sunt costurile? 200
de lei pe lună.
Detalii despre ce vom face dar și despre echipa care se
va ocupa de copii se găsesc pe site-ul asociației - http://www.asociatia-sapte.ro/lectii-colorate/
Programul de
dezvoltare personală pentru adolescenți: Credem în TINEri! se adresează celor
cu vârsta între 13 și 18 ani și îi va ajuta să se cunoască mai bine, să aibă
mai multă încredere în ei, să devină mai responsabili și să învețe să comunice
și să relaționeze mai bine cu persoanele din jur. La finalul
programului vor avea o mai bună capacitate de adaptare, rezistență la
frustrare și stres, conștientizând consecințele propriului comportament asupra
celorlalți și efectele acestuia pe termen lung. Astfel își vor
crește disponibilitatea pentru a învăța și își vor dezvolta
perseverența și automotivarea.
Ce vor învăța:
·
Autocunoașterea.
Creșterea stimei de sine. Îmbunătățirea imaginii de sine.
·
Valori,
aptitudini, competențe. Cunoașterea tipului de personalitate. Puncte tari,
puncte vulnerabile.
·
Lucrul în
echipă. Implicare, motivație, reușită.
·
Leadership
și activarea resurselor creative. Dezvoltarea spiritului antreprenorial,
proiecte personale și managementul acestora.
·
Comunicarea
interpersonală și asertivă.
·
Îmbunătățirea
discursului public.
·
Fotografia
sau arta scrierii cu lumină.
·
Bune maniere
în mediul online și offline.
Când?
Începând cu 18 octombrie 2015! Avem
disponibile 15 locuri pentru fiecare
grupă, după cum urmează:
Grupa 13-14 ani: Duminica de la 11.00 la 13.30
Grupa 15-18 ani: Sâmbăta de la 11.00 la 13.30
Fiecare participant va beneficia de mentorat din partea
echipei pentru a-și finaliza proiectele personale inițiate în cadrul acestui
program și pentru a urmări evoluția lor.
Cât costă? 150 RON/lună – 4 întâlniri lunare (1
sesiune/săptămână, timp de 2h și 30 min.). Durata programului este de 3 luni.
Detalii
despre ce vom face dar și despre echipa care se va ocupa de adolescenți se
găsesc pe site-ul asociației - http://www.asociatia-sapte.ro/credem-in-tineri/
Înscrierile
se fac:
– la
telefon 0722337002 – Persoană de contact Margareta Tătăruș
–
prin e-mail la contact@asociatia-sapte.ro sau
–
completând formularul de
înscriere (pentru adolescenți) și formularul
de înscriere (pentru elevii de clasa a III-a și a IV-a)
Toate
întâlnirile vor avea loc în sala din strada Republicii, Nr. 67, Et. 2, Focșani
(vis-a-vis de restaurantul Zimbru).
Vă așteptăm
alături de noi pentru a crește frumos împreună și a învăța că motivația,
implicarea, efortul și dăruirea pot aduce în viețile noastre, schimbarea
dorită! – Margareta Tătăruș – Președinte Asociația Șanse și Alternative Pentru
Toți prin Educație.