twitter
    Aici poate fi si evenimentul sau oferta ta.Gratuit!
Se afișează postările cu eticheta festivaluri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta festivaluri. Afișați toate postările

Se apropie Festivalul FLORENTIN DELMAR


Festivalul de Muzică Ușoară românească „Florentin Delmar” împlinește 44 de ani, iar ediția din 2019 promite să fie una specială. Premiile oferite de organizatori sunt mai mari decât la edițiile anterioare iar pentru serile cu recitaluri sunt pregătite surprize speciale pentru spectatorii focșăneni. Ediția din acest an a Festivalului va avea loc în perioada 21-22 noiembrie. „Ne străduim ca la ediția din acest an să fie prezente nume de valoare ale muzicii ușoare românești”, ne-a spus directorul Ateneului Popular, Marilena Șerbănuț. Înscrierea candidaților se va realiza, online, până la sfârșitul lunii septembrie, iar preselecția va avea loc în data de 1 octombrie. Festivalul – Concurs Național de Muzică Uşoară Românească „Florentin Delmar” este organizat de Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, Primăria Focșani, Consiliul Local Focșani, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Conducerea Ateneului Popular a realizat Regulamentul Festivalului, cu toate regulile care trebuie respectate de concurenți. La concurs pot participa tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani (împliniți), care nu au câștigat trofeul niciunei ediții precedente a Festivalului, iar categorii de vârstă vor fi 14-17 ani și 18-25 ani. Vor fi acordate câte trei premii pentru fiecare secțiune, plus Trofeul „Florentin Delmar” și premiul special al juriului, pentru cea mai bună interpretare a uneia dintre aceste melodii. În acest caz, jurizarea acestui premiu se va face separat de interpretarea și prezentarea generală a concurenților. Trofeul „Florentin Delmar” va avea o valoare de 10 mii lei, la fiecare secțiune se vor oferi premiul I – 5 mii lei, premiul II – 4 mii lei, premiul III – 3 mii lei iar premiul special al juriului o mie de lei. „Trofeul va fi acordat unui singur participant. În cazul egalității de puncte, va avea câștig de cauză concurentul care a interpretat o piesă din repertoriul compozitorului Florentin Delmar”, a precizat directorul Ateneului Popular, Marilena Șerbănuț. Jurizarea va fi realizată de un juriu de specialitate, compus din personalități ale vieții muzicale românești, condus de maestrul Horia Moculescu. Membrii juriului vor ține cont de calitățile vocale și interpretative ale participantului, de prezența scenică, succesul la public și de costumație.

Organizatorii arată că, pentru înscrierea la preselecție, negativul orchestral poate conține voci de susținere, adică un grup vocal, cu condiția ca acestea să nu includă dublaje la linia vocală principală. Pentru preselecție vor putea fi trimise înregistrări folosind camera video, telefoane mobile sau orice alte mijloace audio-video prin care să fie dovedite abilitățile proprii de interpretare live, pentru a fi jurizați de către juriul de specialitate.

Doar muzică ușoară românească
Fiecare concurent va trebui să prezinte câte două melodii de muzică ușoară din repertoriul exclusiv românesc, live, cu suport orchestral asigurat de organizator, respectiv Viorel Gavrilă Band. Una dintre cele două piese alese de tinerii artiști poate fi din repertoriul compozitorului Florentin Delmar. Pentru menținerea vie a repertoriului componistic Florentin Delmar, organizatorii vor oferi spre alegere concurenților piese ale compozitorului, reorchestrate și adaptate muzicii ușoare moderne. Acestea se vor putea găsi pe site-ul Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia”, începând cu data de 1 septembrie.

Pentru cei selectați în concurs, repetițiile cu suport orchestral live se vor desfășura la București, conform planificării, anunțul fiind făcut în timp util de către organizator.

„Repertoriul pentru concurs al celor admişi în finală se va stabili de aşa manieră încât se va evita interpretarea aceleiaşi piese de mai multe ori. De aceea, fiecare concurent va prezenta trei titluri şi, în cazul în care o piesă va fi menţionată de mai mulţi concurenţi, se va proceda la tragerea la sorţi, urmând ca ea să fie interpretată de cel care a câştigat, iar ceilalţi să prezinte cea de a treia melodie aleasă. Dacă mai există o situaţie similară, se va recurge la acelaşi procedeu. Ordinea intrării în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi. Concurenţii vor respecta întocmai precizările organizatorilor cu privire la intrarea în concurs şi repetiţii”, se arată în Regulamentul Festivalului.

Festivalul FLORENTIN DELMAR 2018 @ Ateneul Popular


In perioada 12-13 decembrie 2018 va avea loc cea de-a 43 ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară Românească FLORENTIN DELMAR, la Sala Mare a Ateneului Popular "Mr. Gh. Pastia".
 
Programul festivalului:
- marţi, 11 decembrie 2018, ora 17.00 - 20.00 - preselecţia concurenţilor
- miercuri, 12 decembrie 2018:
            - ora 18.45 - Deschiderea oficială a festivalului (foaier)
            - ora 19.00 - Concursul de interpretare
                              - Recilalul "#Dacă cerul ar putea" cu trupa PROCONSUL
 
- joi, 13 decembrie 2018:
            - ora 18.30 - Lansare CD-uri de compozitor MARIUS ŢEICU (foaier)
            - ora 19.00 - Medalion componistic FLORENTIN DELMAR
                     - Recitalul "Cântec de mers mai departe" cu ALEXANDRA UŞURELU & band
                            - Festivitatea de premiere
 
S-au pus deja în vânzare bilete le preţul de 40 lei pentru fiecare seara de festival şi abonamente la 60 lei pentru ambele seri.

FESTIVALUL CORAL INTERNAŢIONAL PASTORALA @ Ateneu


Încă de la înfiinţare, Festivalul şi-a propus valorificarea creaţiei corale româneşti tradiţionale dar şi universale. In acest an, când aniversăm Centenarul Marii Uniri, ne propunem promovarea cântecelor dedicate marelui eveniment scrise de compozitorii care au trăit acele vremuri dar şi promovarea creaţiilor muzicale din perioadele preclasică, clasică şi contemporană.

Astfel, în perioada 6 – 8 iulie 2018 au fost invitate personalităţi artistice şi formaţii corale, dirijori şi compozitori din toate provinciile istorice româneşti care formau cândva România Mare: Transilvania, Moldova, Ţara Românească, Bucovina de Nord şi Moldova de peste  Prut. Dorim astfel ca, în anul Centenarului României Mari, să reîntregim, în mod simbolic, prin cânt coral, aici la Focşani, România anului 1918.

Festivalul propune o paradă a corurilor, un dialog coral la hotarul dintre Moldova şi Ţara Românească, la statuia Poetului Naţional Mihai Eminescu, concerte şi micro-recitaluri ale formaţiilor participante. Repertoriile formaţiilor corale participante vor aduce în atenţia publicului ideea de românism izvorât din tradiţiile artişti interpreţi, iar corurile reunite vor cânta creaţii cu tematica unirii  provinciilor istorice româneşti.

Programul este următorul:

- Vineri, 06 iulie 2018 (Ziua Municipiului Focşani)
a) ora 16.00, Piaţa Unirii / Deschiderea Festivalului
b) ora 17.00, traseul Piaţa Unirii – Catedrală – Teatru / Parada formaţiilor corale
c) ora 17.30, Piaţa Teatrului / Concertele corurilor participante (partea I)

-  Sâmbătă, 07.07.2018
a) ora 10.30, Mausoleul Mărăşeşti / Omagiu eroilor neamului – Recitaluri corale
b) ora 19.00, Piaţa Teatrului / Concertele corurilor participante (partea a II-a)
                                                Festivitatea de premiere.
-  Duminică, 08.07.2018
ora 11.00 – 12.30, Biserici din Focşani / Concerte de muzică corală şi religioasă


Conducerea Festivalului:
- Preşedinte festival – maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul si fondatorul Corului de Camera "Preludiu", preşedintele ANCR
- Preşedinte de onoare – Cristi Valentin Misăilă, Primarul Municipiului Focşani
- Director festival – Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Popular maior Gheorghe Pastia
- Director artistic – prof. dr. Dumitru Săndulachi, dirijor fondator al Corului de Cameră Pastorala din Focşani

Juriul de onoare al Festivalului :
- Preşedinte de onoare – maestrul Constantin Arvinte, compozitor, reprezentant UCMR,
- Preşedinte al Juriului – maestrul Voicu Enăchescu, dirijorul si fondatorul Corului de Camera "Preludiu", preşedintele ANCR,
- Irina Odăgescu – compozitor, profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
- Grigore Cudalbu - compozitor, profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
- Ion Pelearcă – compozitor şi muzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor din România
- Alexandru Bădulescu – compozitor şi muzicolog, doctor în muzică
- Mariana Popescu – compozitor şi muzicolog, doctor în muzică
- Alina Pârvulescu – secretar general ANCR

Festivalul Florile Dragostei 2018 @ Ateneu Focsani

Joi, 31 mai 2018, la ora 10:30 şi 17:00 Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia” organizează cea de a XXII-a ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Uşoară Românească “Florile Dragostei”. 
 
Concursul se adreseazã copiilor preşcolari (învăţământ preşcolar) şi şcolari (învăţământ primar şi gimnazial) de pe raza judeţului Vrancea şi se va desfãşura pe 4 secţiuni de vârstă: secţunea I: 4 ani (împliniţi) – 6 ani; secţunea a II – a: 7 ani (împliniţi) – 9 ani; secţiunea a III – a: 10 ani (împliniţi) – 12 ani; secţiunea a IV – a: 13 ani (împliniţi) – 15 ani (învăţământ gimnazial).
 
Organizatorii vor oferi, în urma jurizării, premiile I, II şi III la fiecare din cele 4 secţiuni şi Trofeul “Florile dragostei”. Valoarea premiilor este: Trofeul Concursului şi Marele Premiu - 300 lei; Premiile I - 250 lei; Premiile II - 200 lei; Premiile III - 150 lei. 
 
Juriul va fi format din personalităti ale vieţii muzicale şi prezidat de pianistul, compozitorul şi cântăreţul Ovi Jacobsen (Eurovision 2010 şi 2014, Show TV – Duelul pianelor), muzician român care activează atât în România cât şi în Norvegia.
 
Festivitatea de premiere se va desfăşura vineri, 1 iunie în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Internaţională a copilului.

Festivalul de Muzică Clasică RINASCIMENTO MUSICI @ Ateneu Focsani


Avem deosebita bucurie să anunţăm că în perioada 18 – 20 mai 2018, va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Festivalului de Muzică Clasică RINASCIMENTO MUSICI. Ca şi la ediţiile anterioare, vor avea loc recitaluri camerale ale unor ansambluri instrumentale în principal pe esplanada Muzeului Trepete de Istorie, din Piaţa Unirii. Prin aceste evenimente muzicale în aer liber, ne propunem să atragem un public numeros către muzica clasică şi să oferim auditoriului seri muzicale de mare sensibilitate şi bucurie deplină. 

Festivalul va debuta vineri, 18 mai, în foaierul Ateneului Popular, cu vernisajul expozitiei foto-documentare “George Enescu în perioada Marelui Război”, expoziţie realizată de Muzeul Naţional George Enescu.

Programul complet al Festivalului este prezentat mai jos. Doar pentru Recitalul cameral de vineri, 18 mai au fost puse bilete în vânzare la preţul de 20 lei, respectiv 15 lei.

Vă aşteptăm la o întâlnire plăcută cu muzica clasică.

Festivalul de Muzică Clasică RINASCIMENTO MUSICI
Ediţia a VI-a, 18 – 20 mai 2018

PROGRAM

Vineri, 18 mai
Ora 18:30  –  Deschiderea Festivalului
Ora 18:40  –  Vernisaj expoziţie:
                        George Enescu în vremea Marelui Război (1914 – 1918) - Realizată de Muzeul Naţional GEORGE ENESCU 
                        (Foaierul Ateneului Popular)
Ora 19:00  –  Recital cameral: De la renaştere la contemporan
Cu : MARCIAN DAVID - vioară,  DIETMAR GRAEF - pian
                        ( Sala Mare a Ateneului Popular )
Sâmbătă, 19 mai
Ora 19:30  – Recital cameral Ansamblul COLLEGIO STRAVAGANTE
 ( Esplanada Muzeului Trepte de Istorie )
Ora 20:45  – Recital coral Corul de cameră PASTORALA
( Esplanada Muzeului Trepte de Istorie )
Duminică, 20 mai
Ora 19:30 – Recital cameral de muzică veche Duo IANCU - LOBONŢ
 ( Esplanada Muzeului Trepte de Istorie)
Ora 20:45 Recital cameral Cvartetul CONSONANŢE
 (Esplanada Muzeului Trepte de Istorie)

Prezintă: Valentin Gheorghiţă
În caz de vreme nefavorabilă, recitalurile programate în aer liber
 vor avea loc în Sala Ateneului Popular

Vineri seara vino la Ateneu, canta Paula Seling!


Paula Seling împreună cu Ovi a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2010, unde au ocupat locul 3, şi la Eurovision 2014, unde s-au clasat pe poziţia a 12-a.

Paula Seling a fost declarată cea mai frumoasă participantă de la Eurovision 2014. Paula a adunat aproape 30.000 de voturi pe site-ul wiwiblogs.com, adjudecându-şi astfel coroniţa de ”Eurovision Next Top Model 2014” în detrimentul irlandezei Kasey Smith şi a olandezei Ilse DeLange. Este pentru a doua oară în ultimii patru ani, când Paula a reuşit să obţină titlul de cea mai frumoasă concurentă a concursului muzical european.

Vino şi TU s-o asculţi! PAULA cântă pentru TINE!

Biletele se găsesc la Agenţia Ateneului şi sunt chiar pentru orice buzunar: 50 lei pentru o seară de concurs şi 70 lei pentru ambele seri.

Tu ce faci joi? Vino la Ateneu! Incepe Festivalul Florentin Delmar!


"Ma bucur sa revin pe scena Festivalului de Muzica Usoara Romaneasca Florentin Delmar, un festival foarte drag mie, de unde am numai amintiri placute. Sper sa reintalnesc acelasi public entuziast si atasat muzicii usoare ronanesti."

Biletele se gasesc la Agentia Ateneului si sunt chiar pentru orice buzunar: 50 lei pentru o seara si 70 lei pentru ambele seri.

Festivalul de Muzică Uşoară Romaneasca 'Florentin Delmar', Ediţia 2017


Program

Joi, 9 noiembrie
18.30 - Deschiderea oficială  (foaier)
Lansare CD aniversar HORIA MOCULESCU (Editura MUZICALĂ)
19:00 - Concurs de interpretare (partea I)
Acompaniament Orchestra VIOREL GAVRILĂ
pauza
Recital: Ana MARDARE (trofeu 2005)
Recital: GABRIEL COTABIŢĂ

Vineri, 10 noiembrie
19:00 - Concurs de interpretare (partea a II-a)
Acompaniament Orchestra VIOREL GAVRILĂ          
pauza - Degustare de vinuri (foaier)
Recital: Teodor MANCIULEA (trofeu 2016)
Recital: PAULA SELING
Acompaniament Orchestra VIOREL GAVRILĂ
Festivitatea de premiere


Se pot procura bilete la pretul de 50 lei pe fiecare seara de festival sau abonament la 70 lei, pentru ambele seri.

Sa ne bucuram impreuna de creatia compozitorului focsanean FLORENTIN DELMAR si de recitalurile extraordinare sustinute de GABRIEL COTABITA si PAULA SELING. O sarbatoare a muzicii usoare romanesti.

 
 

Festivalul Şanselor Tale @ Ateneul Popular


Festivalul Şanselor Tale - Săptămâna Educaţiei Permanente în România
ediţia a XVIII-a – 30 octombrie - 4 noiembrie 2017



Începând din anul 2000, în România, se organizează

SĂPTĂMÂNA EDUCAŢIEI PERMANENTE ÎN ROMÂNIA - FESTIVALUL ŞANSELOR TALE.

   Proiectul a fost iniţiat în anul 2000  de Asociaţia Universităţilor Populare Germane – Proiect România, dar continuarea acestui generos proiect se datorează implicării consecvente a Asociaţiei EUROED Bucureşti. Prin demersurile susţinute ale Asociaţiei EUROED, devenit ulterior promotor la nivel naţional, evenimentul a devenit brand prin decizia nr. 244136 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi a fost înregistrată cu nr. 1045939/19/09/2007. Scopul acestui proiect este promovarea și implementarea conceptului de „învăţare pe tot parcursul vieţii”, printr-un parteneriat activ între toţi furnizorii de educaţie, promovând atât educaţia formală, cât şi pe cea non-formală.

   Din anul 2006, Ateneul Popular “Mr.Gh.Pastia” Focsani a fost desemnat coordonator zonal al festivalului. Iar partenerii săi consecvenţi în organizarea şi desfăşurarea an de an a festivalului sunt:
· Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Gh.Tattarescu” Focşani
· Şcoala Postliceală Sanitară „Hippocrate” Focşani
· Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focşani
· Consiliul Judetean al Elevilor Vrancea
· Casa Orăşenească de Cultură „C-tin C. Giurescu” Odobeşti
· Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti
· Centrul de Zi „DĂNUŢ”, Broşteni
· Liceul Tehnologic ”Eremia Grigorescu” Mărăşeşti
· Asociaţia Şcoala de Valori, Bucureşti
· Clubul Interact VARANA Focsani
· MegaTeh Grup
· Cabinet Psihologic Mirela Stoican
· Asociaţia „Fii CEL ce EŞTI” CREAT
· Asociaţia Centrul de Voluntariat Vrancea

 

Se apropie Festivalul FLORENTIN DELMAR


Va informam ca cea de-a 42 Editie a Festivalului National de Muzica Usoara FLORENTIN DELMAR va avea loc in perioada 9-10 noiembrie la Sala Mare a Ateneului Popular.

Pe langa Concursul de interpretare dotat cu premii totale de 20.500 lei, vor avea loc si recitaluri ale unor vedete pop. Principalele recitaluri vor fi sustinute de GABRIEL COTABITA si PAULA SELING.
Vor mai sustine microrecitaluri Teodor MANCIULEA (castigator Trofeu 2016) si Anisoara Mardare (castigator Trofeu 2005)
Juriul va fi prezidat de compozitorul HORIA MOCULESCU, care, din acest an este si Cetatean de onoare a Municipiului Focsani.

Editura Muzicala va lansa la Focsani, in premiera absoluta, CD-ul aniversar HORIA MOCULESCU.

De luni 23 octombrie pot fi procurate bilete la pretul de 50 lei pe seara, sau abonament pentru ambele seri la 70 lei.

Vom reveni cu alte detalii ale Editiei 2017.
 
 

Verde la Teatru invită focșănenii să-și ia stări de festival!


În perioada 27 august-1 septembrie are loc cea de a III a ediție a festivalului Verde la Teatru. Evenimentul, realizat în parteneriat cu  Ateneul Popular „ Mr. Gh. Pastia" și Consiliul Județean al Elevilor, sprijinit de  Consiliul Județean Vrancea și de Primăria Focșani,  readuce magia teatrului și a artelor conexe  la Focșani, promițând ,,o mie de stări”.

„Ca organizatori, ne propunem să aducem spre vizionare spectacole la care publicul nostru poate nu se așteaptă, dar și alte evenimente culturale care se completează ideal cu teatrul, toate având ca scop final menținerea interesului cultural al comunității.“ Astfel, pe scena Ateneului vor fi puse spectacole precum Copii răi (Teatrul Arte dell'Anima), Și fluturii sunt liberi și Treapta a noua (UNATC). De asemenea, Cuibul Artiștilor revine la Focșani cu piesa Nu de gât.   Întrucât festivalul a oferit și oferă în continuare șansa liceenilor pasionați de teatru să se afirme în fața unui public numeros, anul acesta, adolescenții vor transmite emoțiile personajelor din piesele Ultimul Godot, Norway.Today  și Copii răi.

Surprizele ediției nu se opresc aici. La cererea publicului, Verde la Teatru face loc în program unui spectacol de păpuși ce îi va introduce pe “micii” spectatori în atmosfera poveștii Micului Prinț. O altă noutate este dată de locurile de desfășurare a festivalului. Pe lângă Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, deschiderea și o serie de activități se vor desfășura la Teatrul de vară din Crângul Petrești. Cu acest prilej au fost planificate plecări cu bicicletele din Piața Unirii până la Crâng, festivalul dorind să promoveze printre altele, mișcarea și respectul față de mediul înconjurător în rândul comunității.

Clasicul concert al tinerei și iubitei Simona Delegeanu, scurt metrajele, atelierele de teatru și space painting, întregesc tabloul celor șase zile de festival.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de facebook a festivalului și pe site-ul www.verdelateatru.ro. Intrarea este gratuită și se realizează prin intermediul site-ului pe bază de rezervare. Pentru mai multe informații consultați programul de mai jos.

Pastorala - Festival Coral International @ Ateneu

Pastorala - Festival Coral International
7-9 iulie 2017

Festivalul de muzica clasica RENASCIMENTO MUSICI, editia a III-a

Festivalul de muzica clasica 
RENASCIMENTO MUSICI, editia a III-a

Avem plăcerea să vă invităm în perioada 19-21 mai 2017 la cea de-a III-a ediție a Festivalului de muzică clasică RINASCIMENTO MUSICI.

Recitalurile vor avea loc atât în Sala Mare a Ateneului Popular, cât şi în aer liber, pe esplanada Muzeului Trepte de Istorie.
Doar pentru vineri, 19 mai, intrarea este 10 lei.
În rest, participarea este gratuită.

În caz de vreme nefavorabilă, recitalurile programate în aer liber vor avea loc în sala Ateneului Popular.

Programul complet al Festivalului ‘Verde la Teatru’, editia a II-a


Programul complet al Festivalului ‘Verde la Teatru’, editia a II-a
22-25 august 2016

Festivalul Verde la Teatru este un festival organizat exclusiv de liceeni pentru comunitatea orașului Focșani. Anul acesta, în perioada 22 – 25 august, dorim să captăm din nou atenția adolescentilor, să le stârnim apetitul pentru teatru prin intermediul workshop-urilor și să îi uimim cu noile concepte și spectacole de teatru.

Festivalul Naţional al Datinilor şi al Obiceiurilor de Iarnă, editia a XV-a @ Sala Balada Focsani


Festivalul Naţional al Datinilor şi al Obiceiurilor de Iarnă, 
editia a XV-a 
Sambata,  12 decembrie 2015, ora 17:00

Programul Festivalului National de Muzica Usoara Romaneasca "Florentin Delmar" - editia a XXXX-a


Cel mai important si longeviv proiect cultural, Festivalul de Muzica Usoara Romanesca FLORENTIN DELMAR se apropie de start. El va avea loc in perioada 12 si 13 noiembrie incepand cu ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului. Este editia a 40-a aniversara.

Iata si programul Festivalului :

Joi, 12 noiembrie
    - 18.45  Deschiderea oficiala  (foaierul Ateneului)
                    Lansare CD aniversar
    - 19.00  Concursul de interpretare cu acompaniamentul Orchestrei Viorel Gavrila
                  Recital CORINA CHIRIAC

Vineri, 13 noiembrie
    - 19.00  Medalion componistic Florentin Delmar
                  Recital BERE GRATIS
                  Festivitatea de premiere

Juriul Festivalului : Horia Moculescu (presedinte), Marius Teicu, Viorel Gavrila, Titus Andrei, Corina Chiriac si
                                GABRIEL COTABITA - invitat special.

Prezinta : Alexandra Velniciuc

Se pot procura bilete si abonamente de la Agentia Ateneului Popular.
- 50 lei abonamente (ambele seri)
- 35 lei biletul pe fiecare seara
- 20 lei redus pentru elevi

 


Programul Festivalului National de Muzica Usoara Romaneasca "Florentin Delmar" - editia a XXXX-a


joi, 12 noiembrie 2015
  • ora 18:30 
  1. Deschiderea oficiala 
  2. Lansare CD-uri
  • ora 19:00
  1. Concurs de interpretare cu cu acompaniamentul Formatiei VIOREL GAVRILA
  2. Recital CORINA CHIRIAC 

vineri, 13 noiembrie 2015
  • ora 19:00
  1. Medalion componistic "FLORENTIN DELMAR"
  2. Recital BERE GRATIS
  3. Festivitatea de premiere
 

Festivalul Concurs 'Comoara Vrancei', editia a XXXIII-a


Festivalul 'Comoara Vrancei', editia XXXIII-a
Duminica, 28 iunie 2015, ora 11:00

 
Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea, Primăria Năruja, Consiliul Local Năruja şi Obştea Năruja organizează în data de 28 iunie 2015  Festivalul - Concurs Interjudeţean de Muzică Populară Comoara Vrancei.

Festivalul îşi propune stimularea interesului artiştilor amatori pentru păstrarea şi punerea în valoare a creaţiilor muzicale  populare autentice, a portului popular  tradiţional, precum şi descoperirea şi promovarea tinerelor talente.
          Concursul se va desfăşura după cum urmează:
-         28 iunie 2015, începând cu ora 11.00, în Amfiteatrul din Năruja  vor avea loc festivalul-concurs şi festivitatea de premiere, urmate de spectacolul susţinut de Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei.
 
Condiţii de participare:
În concurs sunt invitaţi să participe din fiecare comună/oraş ale Vrancei şi din alte judeţe ale României, 1-3 reprezentanţi,  conform secţiunilor concursului (solişti vocali, solişti instrumentişti, grupuri vocale, grupuri instrumentale).
Evoluţia artistică a participanţilor va consta în :
-  interpretarea obligatorie a două cântece, o doină sau o baladă;
     -  un cântec de joc (cu acompaniament), ambele reprezentând creaţia populară a zonei etnofolclorice din care provine;
 
Înscrierile la concurs se fac:
- prin corespondenţă la adresa:Centrul Cultural Vrancea, B-dul Gării nr.8, Focşani, Vrancea;
-  prin tel/fax la numărul 0237210213;
-  prin e-mail: centrulculturalvrancea@gmail.com;
Fişele de înscriere anexate prezentului regulament, completate de către participanţi (avizate de instituţia culturală pe care o reprezintă) însoţite obligatoriu de partiturile cântecelor prezentate vor trimise până la data de 17 iunie 2015.
Concurenţii ai căror fişe de participare şi partituri nu au fost primite la Centrul Cultural Vrancea până la data mai sus menţionată, nu vor fi înscrişi în concurs.
Evoluţia artistică a fiecărui concurent va fi apreciată şi notată cu note de la 1 la 10 de către membrii juriului format din:
-Preşedinte - Valentin Marin, manager la Radio România Antena Satelor 
 -Membru- Ileana Vieru, redactor muzical la Societatea Română de Radiodifuziune      -Membru- Prof. dr. Maricel Ghinea, dirijor al orchestrei Ansamblului Folcloric      Ţara Vrancei.

Secţiunea  12-16 ani
Solişti instrumentişti                                         Solişti vocali        
Premiul I      250 lei                                              Premiul I    250 lei
Premiul II    150 lei                                              Premiul II   150 lei
Premiul III   100 lei                                              Premiul III  100 lei
Menţiune       50 lei                                              Menţiune      50 lei

Secţiunea peste 17 ani
Solişti instrumentişti                                         Solişti vocali         
Premiul I      350 lei                                             Premiul I    350 lei
Premiul II    250 lei                                              Premiul II   250 lei
Premiul III   200 lei                                              Premiul III  200 lei


Secţiunea 12-80 ani
Grupuri vocale                                 Grupuri instrumentale
Premiul I      600 lei                                            Premiul I    600 lei
Premiul II     500 lei                                            Premiul II   500 lei
Premiul III    400 lei                                            Premiul III  400 lei

Juriul concursului va aprecia autenticitatea şi valoarea cântecelor prezentate în concurs, virtuozitatea, valoarea interpretării acestora, ţinuta artistică respectiv frumuseţea şi trăsăturile caracteristice ale portului popular din zona etnofolclorică reprezentată. Organizatorii nu vor asigura transportul, masa şi cazarea participanţilor.